Ei

Ii vad de dimineata cand ma trezesc si privesc pe geam. Par mici, minusculi poate ca asa le este si respectul fata de sine, dar totusi si fata de ceilailti. In drum spre centru ii vad din nou. Stau pe strazi este singurul loc care le-a mai ramas, este locul pe care ii numesc casa. Cand casa ta este o bucattica de pamant si un copac care are crengile aplecare incepi sa pretuiesti tot ce ai mult mai bine.

Ii vad la intersectie dezbracati sau desculti cum se roaga la cate o masina mai rasarita pentru putin ajutor in orice forma. In metrou gasesc pe inca cineva care numeste acel loc acasa, cateva cartoane si o patura veche este patul, sufrageria si cam toata averea ei.

Daca pe noile metrouri nu prea mai pot lucra ii gasim in cele vechi, la fiecare statie alta poveste, alta rugaciune. Unii chiar au copii, multi, singurul lucru pe care il mai pot face si care pe viitor le poate aduce bani, intr-un vesmant potrivit.

Orasul e plin de EI, nu ii condamn, stiu ca sunt amarati si ca nu am unde sa stea ce sa manance sau poate ca asta este doar o scuza de a scapa de adevaratele responsabilitati alea vietii.

Deegaba ne gandim ca ne merge bine cand de fapt ne merge din ce in ce mai prost. Am putea sa ne gandim si la alti care nu au, dar suntem prea egoisti pe motiv ca si noua ne este greu. Deja nu mai cred intr-o rezolvare facuta de autorizati nu am de ce sa cred in asta, cred ca singura solutie o putem gasi in Dumnezeu daca el ne mai ajuta.

Daca unul dintre cei care citeste acest blog ramane 3% atins de cele spuse de mine inseamna ca macar avem o speranta pentru ei dar si pentru noi.
O zi minunata si bucurati-va de ceea ce aveti pentru ca lucruri si oameni se pot pierde in secunde.